sâmbătă, 24 februarie 2024

Apariție editorială: Biserica “Sf. Nicolae” din Putineşti la popas aniversar: 200 ani de la sfințirea pietrei de temelie și începutul lucrărilor de construcție (1824-2024)

 


Apariție editorială: Biserica “Sf. Nicolae”
din Putineşti la popas aniversar:
200 ani de la sfințirea pietrei de temelie și
începutul lucrărilor de construcție (1824-2024)

 


LISNIC, IOAN. Biserica “Sf. Nicolae” din Putineşti la popas aniversar: 200 ani de la sfințirea pietrei de temelie și începutul lucrărilor de construcție (1824-2024). Protoiereu Ioan Lisnic–Iași : Stef, 2024, 142 p.: ISBN 978-630-324-126-5.


Prezenta lucrare a fost editată la popas aniversar: 200 ani de la sfințirea pietrei de temelie și începutul lucrărilor de construcție a Bisericii “Sf. Nicolae” din satul Putineşti, Florești (1824-2024). Lucrarea cuprinde file din istoria bisericii, din activitatea unor ctitori, a slujitorilor și a personalităților marcante legate de viața spirituală a parohiei.

Pe parcursul existenței de două veacuri, zidurile Bisericii Sf. Ierarh Nicolae” au fost și sunt martori ai vieții și năzuințelor oamenilor din satul Putinești. Înălțată la 1824 pe o colină din preajma râului Cubolta, lângă a cărei ape se află și vatra satului, Biserica veghează cimitirul presurat cu străvechi cruci de morminte a căror pietre poartă inscripții românești, grecești și slavonești, cu numele înaintașilor noștri. Numele celor înhumați în morminte ale căror pietre de căpătâi nu s-au păstrat până în zilele noastre pot fi găsite pe paginile cărților metricale în care preoții ce au slujit în biserica din Putinești au făcut însemnări despre nașterile, cununiile, și trecerile la Domnul ale celor pe care i-au păstorit în vremurile de până la instaurarea regimului sovietic. Aceleași documente conțin și mențiuni despre ctitoriile făcute de enoriași, care donând din avutul lor au contribuit la ridicarea și împodobirea lăcașului de cult amintit. Medelnicerul Enache Panaioti, boierul moldovean care a ridicat din cheltuiala sa măreața biserică din Putinești, la fel ca și numeroșii săteni ce au donat mult din puținul lor pentru a împodobi lăcașul de închinare cu icoane și obiecte trebuincioase, au înscris câte o părticică din credința și generozitatea lor în mortarul zidurilor seculare.

Sursele arhivistice produse după instaurarea puterii sovietice în Basarabia conțin și ele informații despre putineșteni și biserica lor. Determinate în a distruge credința din oameni și a dărâma lăcașele lor de închinare, autoritățile sovietice au emis numeroase documentele ce sunt păstrate în arhivele din Republica Moldova și Ucraina, și care vorbesc nu doar despre credința putineștenilor, ci și despre neînfricarea cu care au izbutit a proteja lăcașul lor de închinare, eforturi ce până în 1962 au ferit biserica de primejdia ateiștilor prigonitori ai credinței strămoșești. Însă în acel an, după mai bine de un deceniu de strajă, putineștenii au fost puși la mare încercare. Folosind vicleșugul, activiștii atei au reușit să pătrundă în biserică și să o profaneze. Clădirea lăcașului sfânt a fost transformată în depozit, însă păstrând în formele sale amprenta stilului arhitectural caracteristic străvechilor biserici moldovenești, zidurile profanate ale bisericii au continuat să vegheze asupra satului, în așteptarea zilei în care în turla sa vor fi reașezate clopotele ce vor chema din nou oamenii la rugăciune. În așteptare au fost și putineștenii, care nu și-au pierdut credința, și demonstrând încă o dată hărnicia și sârguința de buni creștini, și-au redobândit și restaurat biserica în anii destrămării imperiului sovietic.

Putem afla despre aceste și multe alte evenimente nu doar din documentele de arhivă, dar și din amintirile bătrânilor din Putinești și din sursele edite de epocă, precum ziare, memorii, cărți și anuare. Toate aceste surse, la fel ca dăinuirea Bisericii pentru mai bine de două veacuri, demonstrează că Sf. Lăcaș din satul Putinești ce poartă hramul “Sf. Nicolae” a fost și este locul unde soarta putineștenilor de ieri și a celor de azi se împletesc în una, prin credință și memorie.

Folosind sursele amintite mai sus, autorul prezentului volum și-a propus să realizeze un studiu dedicat istoriei bisericii din Putinești. Studiul nu se limitează la o relatare exclusivă a istoriei bisericii, dar prezintă istoria unei parohii ce conține și relatări despre oameni, locuri și fapte din afara satului Putinești, care sunt introduse prin urmărirea firului biografiei persoanelor care și-au făcut nume în afara satului.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol este dedicat primelor trei decenii de existență a bisericii și în special personalității întâiului său ctitor – Medelnicerul Enache Panaioti. La fel, este prezentată contribuția pastorală a primilor preoți ce au slujit în Biserica “Sf. Nicolae” din Putinești.

În al doilea capitol, este redată activitatea pastorală și socială a clericilor începând cu mijlocul sec. al XIX-lea și până în anul 1940. În această perioadă apar primele instituții școlare din sat, în activitatea cărora un rol deosebit l-au avut preoții Bisericii “Sf. Nicolae”. La fel, în aceeași perioadă au avut loc evenimente de grea încercare pentru credincioși și clerici, precum Revoluția Rusă din 1917, retragerea trupelor ruse anarhizate de pe fronturile Marelui Război, vremuri vitregi ce s-au încheiat o dată cu Unirea Basarabiei cu România.

Cel de-al treilea capitol este dedicat celei mai dificile perioade din istoria bisericii și a satului. Este vorba despre perioada sovietică în care putineștenii s-au confruntat cu mai multe tentative de închidere a bisericii lor și cu alte politici represive ale regimului. Fiind închisă și transformată în depozit în anul 1962, biserica din Putinești a fost redeschisă în anii din preajma dispariției URSS. Efortul depus pentru a preveni închiderea bisericii, iar mai apoi redeschiderea lăcașului sfânt, sunt legate de numele a numeroși buni creștini ce au știut să păstreze cu multă dăruire credința strămoșească.

Ultimul capitol conține biografiile clericilor și enoriașilor iluștri ale căror vieți au fost legate de biserica din Putinești. La fel, acest capitol conține și relatări asupra modului în care în satul Putinești în perioada sovietică credința a dăinuit și a triumfat asupra ateismului impus de regimul bolșevic.

Lucrarea dată vine să celebreze împlinirea a două sute de ani de la ridicarea bisericii din satul Putinești. Considerăm că cea mai potrivită celebrare este pomenirea înaintașilor noștri, care trecând prin perioade vitregi au reușit să ne transmită neatinsă comoara credinței strămoșești. Biserica din Putinești face parte din moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri, care prin credința și curajul lor au făcut posibil ca timp de două sute de ani acest lăcaș de cult să bucure ochii și sufletul credincioșilor.

 





miercuri, 21 februarie 2024

Preotul Valerian Opaiț - acuzat de „tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”

 



Preotul Valerian Opaiț - acuzat de 
„tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”


Valerian Opaiţ s-a născut la 20 iulie 1909, în satul Cireș, prefectura Storojineț, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar. Nașterea pruncului a fost primită de moașa Maria Butcă din Budeniț. Părinții nou născutului, Mihail al lui Teodor Opaiț și soția acestuia, Magdalena erau agricultori. Copilul a fost botezat la 26 iulie în biserica din satul natal de către preotul Ioan Racovschi, avându-l naș pe Teodor Zania, proprietar din Storojineț[1].

  În anul 1935, după absolvirea studiilor teologice, Valerian Opaiț  a fost hirotonit preot. În 1937, era preot conslujitor la Biserica ”Sf. Parascheva” din Broscăuţii Vechi, jud. Storojineţ[2]. A colaborat la publicaţia ”Cuvânt preoţesc”, gazeta profesională a clerului din Bucovina, editată la Rădăuţi. În anul 1940 era preot la Biserica ”Înălţarea Domnului” din Banila pe Siret (moldovenească), jud. Storojineţ[3].

După ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici (1940-1941), preotul Valerian Opaiţ a continuat să slujească la biserica din Banila. Dorind să scape de „raiul bolșevic”, la data de 16 august a încercat să treacă frontiera în partea cealaltă a Țării, însă a fost arestat de grănicerii sovietici.

Judecata a avut loc la 7 aprilie 1941, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS. Părintele Valerian fiind acuzat de „tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat” a fost condamnat la 5 ani de detenție într-un lagăr de muncă forțată[4]. Preotul V. Opaiț nu s-a mai întors din captivitatea sovietică, iar potrivit altor surse, a fost omorât la sfârşitul anului 1940[5].

 

Extras din cartea:

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria, Iași, Editura Stef, 2022, p. 220.


[1]ДАЧО (Державний Архiв Чернiвецькоi Областi), Ф. 1245, ор. 12, спр.118, арк. 211.

[2]Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist. Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2007, p. 765.

[3]Vasile I. Schipor. Elitele Bisericilor tradiţionale din Bucovina, 1940-1989. În: „Analele Bucovinei”, nr. 2, 2008, p. 550.

[4]Petru Grior. Situaţia preoţilor din regiunea Cernăuţi în primul an de dominaţie a puterii sovietice (1940-1941). În: Revista „ART-EMIS”, 10 mai 2020. Sursa: https://www.art-emis.ro/istorie/situatia-preotilor-din-regiunea-cernauti-in-primul-an-de-dominatie-a-puterii-sovietice-1940-1941

[5]Cicerone Ioniţoiu. Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar N-O. Bucureşti: Editura „Maşina de scris”, 2005.