marți, 16 ianuarie 2024

Vucol Svetlov, preotul care a slujit în via Domnului mai bine de șase decenii

 


 Vucol Svetlov, preotul care a slujit 

în via Domnului mai bine de șase decenii

  

Vucol Svetlov s-a născut la 6 februarie 1887, în familia lui Iacov și a Paraschevei Iapăscurtă din satul Putinești, jud. Soroca. Tatăl său era cântăreţ la Biserica ”Sf. Nicolae” din Putinești. A fost botezat la 10 februarie în biserica din satul natal de către preotul Teofil Bejan, avându-l naş pe preotul Dimitrie Certan, slujitor la biserica din Băhrinești, jud. Soroca. În 1905, potrivit unei hotărâri oficiale, căntărețului bisericii din Putinești, Iacov Iapăscurtă, împreună cu fiii lui li s-a schimbat numele din Iapăscurtă în Svetlov. La 22 februarie 1910, pentru activitate sârguincioasă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, dascălul Iacov a fost hirotonit în treapta de diacon, activând în continuare în calitate de cântăreţ.

Tânărul Vucol a învățat la școala parohială din Putinești, apoi la Școala spirituală din Edineț și la Seminarul Teologic din Chișinău, studii pe care le-a absolvit în anul 1908. Tot în acel an a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul Zgura, jud. Soroca. Potrivit cererii înaintate, în anul 1918 a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din localitatea Cușmirca, jud. Soroca, unde a slujit fără întrerupere până în anul 1970, când a fost pensionat.

La 20 iunie 1930, PS Visarion al Hotinului (1923–1935), împreună cu consilierii eparhiali, a vizitat canonic parohia Cușmirca. Iată unele impresii ale vizitatorilor: „Biserica cu hramul ”Sf. Nicolae” e în mijlocul satului, destul de încăpătoare, construită din piatră, deși e veche, însă e bine întreținută și împrejmuită cu zid solid de piatră [...] Cimitirul împrejmuit se întreține curat. Parohul Vucol Svetlov roagă a cerceta și casa sfinției sale; preotul a făcut impresie de bun păstor și harnic gospodar”.

Părintele Vucol și-a continuat activitatea pastorală şi în perioada primului an de ocupaţie sovietică (1940–1941), fiind supus la diferite încercări de cei fără de Dumnezeu. După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, viaţa religioasă a revenit la normal. În perioada războiului, la 3 iulie 1942, la Cușmirca s-au desfășurat mai multe activități spirituale și culturale. Satul Cușmirca a fost indicat ca centru de pregătire pentru participarea la expoziția care urma să se desfășoare la Chișinău, închinată desrobirii Basarabiei. Desfășurarea festivităților din această zi, au avut loc sub conducerea și în asistența autorităților locale și a preotului paroh. S-a săvârșit și un serviciu religios de un sobor de 5 preoți, la care a participat și preotul din parohia gazdă, Vucol Svetlov. După oficierea slujbei divine a fost sfințită piatra de temelie a viitorului local al primăriei comunei. În continuare au luat cuvântul preoții și reprezentanții autorităților locale, au fost vizitate expozițiile organizate de satele din comună, apoi a urmat partea festivă.

În 1944 și în următorii ani, din cauza lipsei de preoţi fiindcă mulți se refugiaseră în România, preoților rămași le revenea sarcina să suplinească şi alte parohii. La data de 3 martie 1948, părintele Vucol de la Cușmirca a fost însărcinat să deservească concomitent și parohia Cobâlea. Slujbele divine în biserica din Cușmirca s-au săvârşit fără întrerupere datorită rezistenţei preotului paroh şi a enoriaşilor împotriva ideologiei ateiste. Părintele Vucol a fost un adevărat păstor al creştinilor din Cușmirca, dar şi al celor din satele alăturate, unde bisericile nu mai funcţionau.

Pentru merite în activitatea pastorală și misionară, părintele Vucol Svetlov a fost decorat cu mai multe distincţii bisericeşti. În anul 1968, pentru activitatea pastorală sârguincioasă, a fost decorat cu înalta distincţie – mitra. În luna noiembrie a anului 1970, părintele se pensionează. Trece la Domnul la 15 martie 1974, la vârsta de 87 de ani pământești. A fost înmormântat în apropierea bisericii, unde a slujit mai mult de jumătate de secol.

 

 

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

 


                        Biserica ”Sf. Nicolae” din localitatea Cușmirca, Șoldănești.


         Parohul bisericii din Cușmirca, preotul Vucol Svetlov, împreună cu
    preoteasa Elena și nepoata lor, Sima, 4 decembrie 1952.


O întâlnire de suflet în s. Cușmirca.


Preotul Vucol Svetlov, împreună cu preoteasa Elena.