Ofițerul de marină Nicolae Gulac-Artimovschi –
descendent al dinastiei boerilor Panaioti,
stabiliți în Basarabia
Între ofițerul basarabean-Artimovschi, nepotul proprietarului de viță nobilă Nicolae Panaioti și Marele Duce Gheorghii Alexandrovici, fiul împăratului rus, Alexandru al III-lea și fratele viitorului împărat, Nicolai al II-lea, s-a cultivat o adevărată prietenie. Mai târziu Artimovschi devine adjutant al fiului împăratului, deoarece ofițerul basarabean îngrijea de Țarevici, care se îmbolnăvi-se grav de tuberculoză. Această prietenie avea să-l coste scump pe Artimovschi. Petrecând mai mult timp împreună cu Țarevici, s-a infectat și el de tuberculoză.
Nicolae Gulac-Artimovschi s-a
născut la 21 noiembrie 1864, în familia lui Cleonic Gulac-Artimovschi,
reprezentant al unui vestit neam din Ucraina, vicepreședintele Judecătoriei
Penale din Chișinău și a Ecaterinei (Panaioti), fiica proprietarului de viță
nobilă Nicolae Panaioti, ctitorul bisericii din localitatea Putinești, jud.
Soroca. Nou-născutul a fost botezat la 6 decembrie, în Biserica “Sf. Pavel Tebeul” a spitalului zemstvei din Chișinău de către preotul Vasile Cazachevici, având nași pe căpitanul
de viță nobilă Gavriil Catacazi și principesa Ecaterina Ghica[1].
La 19 octombrie 1865, Ecaterina
(Panaioti) Gulac-Artimovschi, fiind bolnavă de tuberculoză a decedat, la vărsta
de 33 de ani. Slujba înmormântării a fost oficiată la data de 21 octombrie, în
Biserica “Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău, ulterior fiind înmormântată în
cimitirul orășenesc[2].
Nicolae a fost crescut de mama lui vitregă, de Victoria (Kazimir), fiica altui proprietar
basarabean de viță nobilă, Constantin Kazimir, cu care s-a recăsătorit Cleonic
Gulac-Artimovschi.
Tânărul Nicolae și-a petrcut
copilăria în Basarabia. A învățat la Kiev, apoi a urmat studiile la Școala
Navală și Academia de Marină din Petersburg. După absolvirea studiilor devine
ofițer de marină, a publicat mai multe lucrări de specialitate[3].
La 27 aprile 1895 a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, gr. III”[4] și la 24 iulie același an, a fost decorat de către
Regatul Greciei cu distincția “Crucea de Aur a Ordinului Mântuitorului”[5].
În iulie 1890, pe fregatul care
își începea călătoria din Kronstadt și ținea direcția prin Marea Baltică,
Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, printre membrii echpajului era ofițerul
de marină Nicolae Gulac-Artimovschi, dar și un alt ofițer, Marele Duce
Gheorghii Alexandrovici, fiul împăratului rus, Alexandru al III-lea și fratele viitorului
împărat, Nicolai al II-lea[6]. Între
ofițerul basarabean-Artimovschi și Marele Duce s-a cultivat o adevărată
prietenie. Mai târziu Artimovschi devine adjutant al fiului împăratului[7],
deoarece ofițerul basarabean îngrijea de Țarevici, care se îmbolnăvi-se grav de
tuberculoză.
Despre prietenia celor doi
ofițeri de marină, cât și despre tragicul eveniment care i-a cauzat
îmbolnăvirea Marelui Duce, se amintește în romanul principesei Olga Bebutova – ”Inima
Țareviciului” (Сердце Царевича). Potrivit informației selectate din roman, în
timpul unei călătorii pe mare, Gheorghii Alexandrovici s-a urcat pe catargul
fregatei și pierzând echilibrul a căzut de la acea înălțime pe punte. Se spune
că și-a zdruncinat plămânii și că de la acea căzătură i se trăgea îmbolnăvirea.
A fost consultat de cei mai buni medici din lume, a fost dus în țările calde de
peste mări, însă fără nici un rezultat, nici medicamentele, nici aerul cald nu
i-au îmbunătățit sănătatea. Atunci, potrivit sfatului unui profesor în
medicină, s-a încercat tratamentul cu aer rece, bolnavul fiind însoțit îmtr-o
localitate din Caucaz și anume la Abastumani, Georgia. Familia țarului a
construit în acea localitate o vilă și căteva locuințe pentru cel bolnav și
personalul care îl însoțea. Peste ceva timp sănătatea Țareviciului puțin se
îmbunătăți-se[8].
La Abastumani, Marele Duce a
fost însoțit de prietenul său, Nicolae Gulac-Artimovschi. Această prietenie
avea să-l coste scump pe ofițerul basarabean. Petrecând mai mult timp împreună
cu Țarevici, s-a infectat și el de tuberculoză[9].
Membrii familiei împărătești îl trimit pe Artimovschi la tratament în Algeria.
Neavând nici o scăpare își încheie drumul vieții pământești la 4 februarie 1898,
la vârsta de 33 de ani. A rugat înainte de moarte să nu i se spună Țareviciului
cauza morții sale, ca să nu simtă remușcări pentru prietenul său decedat.
Trupul neînsuflețit al nobilului basarabean a fost adus din Algeria și a fost
înmormântat în cimitirul central din Chișinău[10].
Drumul din Algeria până la
Chișinău a durat timp de 28 de zile. La data de 3 martie, sicriul cu rămășițele
pământești ale adjutantului Moștenitorului Țesarevici, Magestății Sale
Imperiale, Gheorghii Alexandrovici, locotenent Nicolae Cleonicovici Gulac-Artimovschi
a fost așezat pentru rugăciune în Catedrala din Chișinău. Slujba înmormântării
a fost oficiată de către clericii catedralei, preotul Nicolae Vasilevschi și
diaconul Pavel Lisinschi. Apoi răposatul a fost petrecut în procesiune până la
cimitirul orașului, unde a fost înmormântat în cavoul familiei[11].
Peste un an de la decesul lui
Artimovschi, la Abastumani, moare și prietenul său, Marele Duce Gheorghii
Alexandrovici.
Protoiereu Ioan Lisnic
[1]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 167, f. 654.
[2]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 173, f. 575.
[3]Gheorghe G. Bezviconi. Contribuții la istoria boierimii basarabene. Boierii Kazimir. În: “Din trecutul nostru”, revistă istorică, nr. 17-20, februarie-mai 1935, p. 36-37.
[4]“Морской Сборникъ”. Санктпетербургъ. Типографiя Морскаго Министерства в Главномъ Адмиралтействъ, 1895, nr. 6, июнь, стр. 5.
[5]Idem, 1895, nr. 9, сентябрь, стр 5-6.
[6] В бозе почившiй Наследник Цесаревичъ и Великiй Князь Георгiй Александровичъ. Его жизнь и погребение. Москва. Типо-литографiя, Издание Н. И. Короткова, 1899, стр. 8-9.
[7]Дневники императора Николая II: Том I, 1894-1904. Пятница, 3-го февраля 1895. Sursa: https://litresp.ru/chitat/ru/%D0%9D/nikolaj-ii/dnevniki-imperatora-nikolayaii-tom-i-1894-1904#
[8]Кн. Ольга Бебутова. Сердце Царевича (Абастуманъ). Роман. Издательство Ольга Дьякова и Ко., 1923, Берлинъ, стр 7-9.
[9]Gheorghe G. Bezviconi. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. București. Fundația Regele Carol I, 1940, p. 102.
[10]Gheorghe G. Bezviconi. Legăturile familiale ale lu A. C. Cuza cu Basarabia. În: “Cetatea Moldovei”, Anul III, vol. V, nr. 5, 1942, p. 163-164.
[11]ANRM, F. 211, inv. 11, d. 294, f. 57.
.png)
