Cântărețul bisericesc Sofonie Mândru – martirizat în temnițele comuniste
Sofonie Mândru s-a născut la 2 decembrie 1886, în familie
de țărani. Părinții săi erau Efimie și Irina Mândru din satul Pârlița, jud.
Iași (Bălți). A fost botezat la 9 decembrie în Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail”
din satul natal de către preotul Gheorghe Șchiopu, având nași pe țăranii din
Pârlița, Teodor Mândru și soția lui Gheorghe Țurcanu, Alexandra. A
învățat la școala parohială, apoi la Școala de cântăreți bisericești.
La 29 martie 1910, Sofonie Mândru a fost numit în
calitate de cântăreţ la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitatea Teliţa
(com. Speia), jud. Tighina. A
îndeplinit serviciul militar în armata țaristă în grad de plutonier. Regimentul
în care își îndeplinea funcția de plutonier a fost primul regiment ale armatei
Republicii Democratice Moldoveneşti. După demobilizare și-a preluat activitatea
de cântăreț bisericesc. În anul 1922 a fost transferat la Biserica ”Sf.
Arhanghel Mihail” din Grozeşti, jud. Lăpuşna,
unde a slujit timp de 19 ani.
În primul an de ocupaţie sovietică, cântăreţul Sofonie
Mândru a fost arestat şi deportat în Siberia.
Mandatul de arestare, semnat de către șeful secției raionale NKVD, Nisporeni, a
fost elaborat la 23 iunie 1941 și avea următorul conținut: „Mândru Sofronii
Efimovici, chiabur, fost ofițer al armatei țariste, apoi ofițer al primului
regiment moldovenesc care a trecut de partea românilor, fost membru al
partidului contrarevoluționar liberal. Până la instaurarea puterii sovietice în
Basarabia, a condus organizația contrarevoluționară ”Garda Națională”, fost cântăreț la biserica din
satul Grozești. În prezent este membru al unei grupări antisovietice din satul
Grozești [...] A desfășurat o agitație antisovietică în rândul populației,
îndreptată împotriva activităţilor organizate de partid și guvern, răspândea
zvonuri provocatoare, aștepta sosirea armatei germane”.
Cântărețul Sofonie Mândru a respins toate învinuirile. Era acuzat conform art.
54-10 CP al RSSU, „agitație și propagandă contrarevoluționară”.
La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, Sofonie
Mândru, împreună cu alţi deţinuţi politici aflați în închisoarea din Chișinău,
au fost evacuați în interiorul URSS. Cântărețul Sofonie a fost internat în
închisoarea Alexandrovskaia nr. 5 din regiunea Irkuțk (Rusia), închisoare, unde
în trecut erau încarcerați cei mai periculoși și nemernici criminali.
Din cauza condițiilor inumane de detenție, cât și din
cauza neajunsurilor și
maltratărilor la care a fost
supus, cântăreţul Sofonie Mândru încetează din viață în spitalul închisorii, la
4 noiembrie 1941. Potrivit datelor din actul de deces, “acuzatul a fost internat în spitalul închisorii la 13
octombrie 1941, fiind diagnosticat de enterită. La 2 noiembrie 1941, s-a
îmbolnăvit de pneumonie și moare la 4 noiembrie 1941, de pneumonie”. Datorită
decesului acuzatului, la 10 aprilie 1942, judecata hotărăște, încetarea
urmăririi penale și clasarea dosarului .
Pe parcursul anului 1943, soția cântăreţul Sofonie
Mândru, Teodora, avea să primească o primă de ajutor din partea cârmuirii
eparhiale.
Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 88-90