marți, 16 aprilie 2019

Preotul Victor Biriu (Biriucov) în închisorile comuniste





Preotul Victor Biriu (Biriucov)
în închisorile comuniste 



Victor Biriucov s-a născut la 31 octombrie 1909 în familia proprietarului din Chişinău Mihail Biriucov, stabilit în localitatea Făleşti. A fost botezat în biserica din Făleşti de către preotul Teodor Baconschi, avându-i naşi pe secretarul gubernial Ioan Diaconovici şi pe Vasile Prodan din Făleşti[1].
În anul 1936, după absolvirea Facultăţii de Teologie, tânărul Victor Biriucov[2] a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Bisericii ”Sf. Voievozi” din oraşul Bălţi[3]. După refugiul din 1944, a slujit în calitate de cântăreţ la Biserica „Bucur” din Bucureşti[4].
La 19 august 1951, diaconul Victor Biriu a fost arestat. Era învinuit cum ca în trecut şi la data arestării era membru al mişcării legionare. Prin decizia judecăţii de la 31 octombrie 1951, a fost condamnat la 24 luni de detenţie. În anul 1953, termenul de detenţie a fost majorat cu încă 24 de luni, fiind încarcerat în penitenciarul Gherla şi în cel de la Ocnele Mari, fiind apoi eliberat înainte de termen, la 6 august 1954[5].
 După eliberarea din temniță a continuat activitatea sa de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot slujind în continuare în calitate de păstor duhovnicesc[6].

                                    Protoiereu Ioan Lisnic




[1]ANRM, F. 211. Inv. 1, d. 576, f. 41.
[2]„Episcopia Hotinului. Foaie eparhială oficială”, nr. 23-24, 1936, p. 536.
[3]Preot Ilie I. Umbrescu. Biserica şi Mişcarea Legionară. Bucureşti: Editura “Cartea Românească”, 1940, p. 15.
[4]Mănăstirea Petru-Vodă. Scurt pomelnic al clerului ortodox în închisorile comuniste. Sursa: https://manastirea.petru-voda.ro/2015/05/14/scurt-pomelnic-al-clerului-ortodox-din-inchisorile-comuniste/
[5]Fişa matricolă penală nr. 8331 a deţinutului Biriu M. Victor, Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (AANP), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Sursa: http://www.biblioteca-represiunii.ro/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/
[6]„Nevăzut e Duhul lui Dumnezeu cu care, iată, m-am atins şi m-am vindecat!”, Sursa: https://ioncoja.ro/nevazut-e-duhul-lui-dumnezeu-cu-care-iata-m-am-atins-si-m-am-vindecat/