Ieromonahul Averchie Mereuță –
4 decenii de la trecerea la Domnul
Ieromonahul Averchie, cu numele de mirean Avxenie
Mereuţă, s-a născut la 1 ianuarie 1892 într-o familie de ţărani. Părinţii săi
erau Dimitrie şi Teodosia Mereuţă din localitatea Biliceni, jud. Bălţi. A fost
botezat la 3 ianuarie în biserica din satul natal de către preotul Atanasie
Pascari, avându-i naşi pe Condrat Mereuţă şi soţia lui Ioan Percoveţ, Maria[1].
Viitorul ieromonah a fost veteran al Primului Război Mondial.
În anul 1920 intră în ascultare la Mănăstirea „Bocancea”, fiind tuns în
monahism în 1924. Peste doi ani de la primirea călugăriei, a fost hirotonit în
treapta de ierodiacon şi în 1931 e hirotonit ieromonah.
Ieromonahul Averchie s-a aflat la Mănăstirea „Bocancea”
până în anul 1947, când mănăstirea a fost închisă. În perioada 1947–1959
activează în diferite parohii ale eparhiei[2]. A
fost transferat în parohia Măgura, r-nul Făleşti, iar la 11 mai 1950 e
transferat în parohia Hârtopul Mic, r-nul Criuleni, cu deservirea satului
Cociulia, r-nul Baimaclia[3].
În anul 1952, părintele Averchie era paroh la biserica
din satul Bârnova, r-nul Ocniţa. La data de 11 octombrie 1952 a fost agresat de
către miliţianul de sector Socolenco. Acesta fiind în stare de ebrietate,
venind la locuinţa preotului, i-a cerut actele, după care miliţianul l-a
agresat, ameninţându-l cu revolverul. În apărarea preotului s-au adunat
locuitorii satului. La 12 noiembrie 1952, părintele Mereuţă a scris o plângere
pe adresa Procurorului RSSM, Osipov[4].
În anii 1959–1962, părintele Averchie Mereuţă a fost
vieţuitor al Mănăstirii „Căpriana”, până când şi această mănăstire a fost
închisă. A locuit mai apoi în satul său natal până în anul 1979.
Părintele Averchie Mereuţă trece la Domnul la 28 februarie
1979, având vârsta de 88 de ani pământeşti. Slujba înmormântării a fost
săvârşită în biserica parohială de către un sobor de preoţi[5].
Protoiereu Ioan Lisnic
[1]ANRM,
F. 211, inv. 1, d. 274, f. 349.
[3]Teodor
Candu, pr. Octavian Moşin, Documente privitoare la istoria Bisericii din RSSM:
registrul şi listele clerului (1945-1955). Chişinău: Editura „Pontos”, 2013, p.
51, 174.