Univers spiritual: februarie 2017

Sf. Noul Mc. Pavel (Gaidai) din Ismail

Sfântul Noul Mucenic Pavel Gaidai s-a născut la 15 ianuarie 1876 în orașul Galați, România, potrivit altor surse s-ar fi născut în orașul Ismail, gubernia Basarabia.[1] Anii de copilărie i-a petrecut împreună cu părinții săi în orașul Ismail. Ajuns la maturitate, va merge la Sankt-Peterburg, unde va fi o perioadă de timp în ascultarea Sf. Ioan de Kronștadt. Potrivit sfatului păstorului său duhovnicesc, după trecerea la cele veșnice a Sf. Ioan, se întoarce la baștină, stabilindu-se la Odesa. Frecventa regulat slujbele bisericești, ascultând cuvântul de învățătură și urmând sfaturile în desăvârșirea credinței a viitorului Sf. Iona din Odesa.[2] La scurt timp devine cântăreț al Bisericii “Sf. Ap. Petru și Pavel”, continuând studiile la Seminarul Teologic din Odesa, pe care le absolvește în anul 1914.[3]

A fost hirotonit preot în anul 1925, fiind numit la Biserica “Sf. Ioan Gură de Aur” din Odesa, iar peste un an, la Biserica “Sf. Chiril și Metodie” din aceiași localitate.[4] Săvârșea zilnic Sf. Liturghie, adunând la rugăciune credincioșii din Odesa și din împrejurime care veneau pentru ai asculta cuvântul de învățătură. Erau vremuri grele de prigoană a credinței, când multe dintre locașurile sfinte erau închise. Pentru a opri fluxul masiv al credincioșilor care veneau la biserica unde slujea părintele Pavel, autoritățile sovietice locale au intervenit ca să fie transferat din Odesa, la o biserică din altă localitate. Astfel, a fost transferat în cea mai îndepărtată localitate a regiunii Odesa, apoi în satul Kapaklievka, raionul Șefcenko. Și la biserica din acest sat se adunau foarte mulți credincioși. Părintele Pavel săvârșea zilnic Sf. Liturghie, oficia Tedeume și rugăciuni pentru cei bolnavi.[5]

La 30 aprilie 1929, părintele Pavel a fost arestat de către agenții GPU din regiunea Odesa. Era învinuit de “activitate dubioasă și înșelătoare de vindecare a bolnavilor prin superstiții cu scopul de a trage foloase și desfășurarea unei activități contrarevoluționare”. Judecata a avut loc la 30 iunie 1929, fiind exilat pe un termen de 3 ani în Turuhansk, regiunea Krasnoiarsk.[6]

În anul 1933, după expirarea termenului de deportare, părintele Pavel se stabilește în orașul Leningrad, unde a slujit o perioadă scurtă de timp la Biserica “Sf. Gheorghe”. În același an, a fost arestat din nou, fiind judecat de către organele NKVD din Leningrad și deportat pe un termen de 3 ani în ținutul Turuhansk.[7] Din cauza problemelor de sănătate părintele a fost transferat cu domiciliul forțat în orașul Akmolinsk din Kazahstan. La 17 octombrie 1935 este iarăși arestat, iar la 26 ianuarie 1936, judecat la 10 ani de lagăr.[8]

Fiind în detenție, părintele Pavel a fost din nou judecat. Era învinuit de “activitate contrarevoluționară în rândurile deținuților, defăimarea conducătorilor partidului și a guvernului, își ridica artificial temperatura corpului ca să nu fie scos la muncă”.[9] A fost judecat la 31 august 1937 de către troika NKVD din regiunea Karaganda, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 5 septembrie 1937.[10]

În anul 1993, părintele Pavel Gaidai a fost reabilitat de către Procuratura din Sankt-Peterburg și Procuratura Republicii Kazahstan.[11] La 13-16 august 2000, a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă și trecut în rândul sfinților cu ziua de prăznuire la 23 august/5 septembrie.[12]

Protoiereu Ioan Lisnic

[1] Православный Церковный календарь, Sursa: https://azbyka.ru/days/sv-pavel-gajdaj, consultat, 5.02.2017, ora 18.30

[2] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии, Sursa:http://martyr-spb.ru/martyr/1539, consultat, 15.01.2017, ora 20.40
[3] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века, Sursa: http://www.pstbi.ccas.ru/bin/nkws.exe/no_dbpath/css_nopanel/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6Xbu1c8aYc8YUXu0WdOgUW8ChcC9gdO8ctk*, consultat 19.12.2016, ora 21.20
[4] Ibidem
[5] Новомученик Павел Одесский (Гайдай), Sursa: http://izmail.es/article/23199/, consultat 5.02.2017, ora 19.20
[6] Одесский Мартиролог, Sursa: http://orthodoxy.org.ua/data/odesskiy-martirolog-svmchpavel-gayday-i-izhe-s-nim-ispovedniki-odesskiy-period-zhizni-chast-20, consultat 19.12.2016, ora 20.10
[7] Санкт-Петербургский мартиролог. СПб.: Изд-во "Миръ", "Общество святителя Василия Великого", 2002
[8] Священномученик Павел Гайдай, Sursa: http://eparhia.kz/content/svyaschennomuchenik-pavel-gajdaj, consultat 25.12.2016, ora 17.40
[9] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века
[10] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии
[11] Новомученик Павел Одесский (Гайдай)
[12] Новомученики и исповедники Санкт-Петербургской епархии

Părintele Pavel Gaidai în detenție

Preotul Mihei Mizumschi –
omorât în chinuri groaznice

Biserica din Volintiri (actualul r. Ștefan Vodă), jud. Cetatea Albă

Preotul Mihei Mizumschi s-a născut la 5 mai 1898 în familia numeroasă a preotului Grigore și a presbiterei Olimpiada Mizumschi din localitatea Vâșcăuți, jud. Orhei. A fost botezat la 15 mai în biserica din satul natal, cu hramul ” Sf. Arh. Mihail”, de către preotul Gheorghe Ulinici, slujitor la biserica din Oxintia, naș de botez fiind proprietarul de viță nobilă, Nicolae Prodan[1].

La 28 mai, la doar două săptămâni de la botez , tatăl său, preotul Grigore Mizumschi este transferat la Biserica ” Sf. Arh. Mihail” din Țipala, jud. Chișinău[2]. Aici, tânărul Mihei își petrece copilăria și învață la școala parohială din localitate. A urmat studiile la Școala spirituală din Chișinău [3], Seminarul Teologic din Chișinău și Facultatea de Teologie din Cernăuți. După absolvirea facultății în anul 1919, o perioadă de timp a activat în cadrul serviciului statului, în calitate de profesor[4].

A fost hirotonit preot la 25 februarie 1934, pe seama parohiei „Sf. Nicolae” din orașul Chilia-Nouă din jud. Ismail, iar la 1 septembrie 1935, transferat în postul de al 2-lea preot la Biserica ” Sf. Gheorghe ” din localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă. Preot paroh la această biserică fiind, preotul Vasile Schidu[5]. Până în anul 1940, părintele Mihei a activat și în calitate de profesor la gimnaziul din Volintiri, unde soția sa era secretară a acestei instituții[6]. La biserica din Volintiri, părintele Mihei Mizunschi și-a continuat activitatea pastorală și în perioada primului an de ocupație sovietică (1940-1941), fiind supus la diferite încercări de cei fără de Dumnezeu. Pentreu a achita impozitul impus de autoritățile sovietice locale, a fost nevoit să vândă aproape tot ce avea în locuința sa[7].

La retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Basarabiei, părintele Mihei, pentru a scăpa de arestare, a fost nevoit să părăsească locuința și să se ascundă. A stat câteva zile în ascunzișuri, hrănindu-se cu ce-i aducea fiica sa, iar alteori cu legume și iarbă. Aflând că Armata Română a eliberat orașul Căușeni, Volintiri fiind la 15 km de Căușeni, părintele revine la familia sa. La doar câteva ore de la revenire este arestat de către agenții NKVD și dus sub excortă, fiind găsit mai târziu, fără suflare la marginea satului, împușcat cu cinci gloanțe în ceafă[8].

Potrivit altei surse, trupul neînsuflețit al preotului Mihei Mizumschi a fost găsit într-un beci părăsit, mutilat în cel mai groaznic mod. ”Călăii i-au smuls părul de pe cap, cu piele cu tot, i-au scos ochii cu baioneta și l-au supus la cele mai înfiorătoare torturi, înainte de a-i lua viața”[9].

După eliberarea satului Volintiri, la 26 iulie, după trei zile de la tragicul eveniment, în biserica localității a fost săvârșită Sf. Liturghie. Slujba divină a fost oficiată de către preotul paroh, părintele Vasile Schidu, ”rămas sub teroarea bolșevică și scăpat de la moarte sigură, prin minune” și de către preotul, protopop militar, Gheorghe Ureche. Iată ce mărturisea acest preot militar într-o dare de seamă: ”Biserica, rămasă intactă , a fost arhiplină de enoriași și militari. Toată asistența, tot timpul slujbei, a plâns în continuu... Jalea și starea sufletească a preotului și parohienilor a fost atât de mare încât plânsul lor a fost transformat într-un adevărat bocit. Cu ei la un loc, mulți din ofițerii, subofițerii și trupă au început să plângă. În această parohie a mai fost al doilea preot, Mizumschi Mihei, care, cu 3 zile înainte de venirea noastră, a fost împușcat de barbarii jidani- bolșevici”[10]. Lacrimile parohienilor erau vărsate de jalea pierderii păstorului lor duhovnicesc.

Protoiereu Ioan Lisnic

[1] ANRM, F. 211, inf. 5, d. 485, f. 58

[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie, nr 12, 1898, p.215

[3] Idem, nr.28, 1910, p. 251

[4] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576

[5] Anuarul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p. 39

[6] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576

[7] Ibidem, p. 577

[8] Ibidem

[9] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite, Ed. GEEA, București, 1993, p.111

[10] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945, Fundația General Ștefan Gușă, București, 2000, p. 24