Arhiepiscopul Sebastian Veste – martirizat în timpul persecuțiilor sovietice

              Arhiepiscopul Sebastian Veste –               martirizat în timpul persecuțiilor sovietice

      A fost un bun orator și monah desăvârșit

Arhiepiscopul Sebastian Veste s-a născut la 19 ianuarie 1871 în familie de țărani. Părinții săi erau Ioan și Axenia Veste din satul Zaim, jud. Bender. A fost botezat la 25 ianuarie în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Zaim de către preotul Gheorghe Mereuță, primind numele de botez Grigore, având nași pe Timofei Mânăscurtă și fiica lui Pavel Munteanu, Olimpiada[1].

A învățat în școala primară din satul natal, apoi la școala județeană din orașul Bender[2]. Urmând sfatul părintelui Sebastian Doruc, slujitor la Catedrala “Schimbarea la Față a Domnului” din orașul Bender[3], tânărul Grigore Veste își continuie studiile la Seminarul Teologic din Chișinău[4]. După absolvirea seminarului în anul 1894, a fost hirotonit preot, devenind paroh al Bisericii “Sf. Cuv. Parasheva” din localitatea Ciamașir, jud. Ismail[5].  Puțin timp a fost slujitor la această biserică, la vîrsta de numai 22 de ani trece la cele veșnice presbitera Maria[6], devenind văduv și lăsînd în îngrijirea rudelor apropiate fiica pe care o avea, pleacă la Kiev pentru ași continua studiile la Academia Teologică[7].

În perioada studiilor la Academia Teologică din Kiev (1897-1901), prezintă cererea pentru votul monahal, fiind călugărit în anul 1900[8]. La încheierea studiilor prezintă lucrarea: “Dimitrie (Sulima), Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului”, obținând titlul de candidat în teologie[9].

Reîntors în Eparhia Chișinăului, a fost numit în calitate de pedagog, sau “veghetor de ordine” la Școala spirituală din Edineț. În perioada anilor 1903-1906 a îndeplinit funcția de inspector al Seminarului Teologic din or. Holm, reg. Novgorod, Rusia. Fiind ridicat în treapta de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Teologic din Kameneț - Podolsk, reg. Hmelnițk, Ukraina. În anul 1909 a fost transferat în calitate de rector la Seminarul Teologic din Rostov-pe-Don, Rusia[10].

A scris mai multe lucrări de referință, colaborând la multe reviste. O parte din teza de candidat în teologie a fost publicată în Revista Societății Imperiale de Istorie și Antichități din Odesa[11] și în Foaia Oficială a Eparhiei Chișinăului[12]. A fost membru al Societății Istorico-Arhielogice Bisericești din Basarabia, publicând și câteva materiale în Revista Societății[13]. În 1909 a editat lucrarea Studiul Noului Testament, manual pentru Seminariile Teologice, cl. a 5-a și respectiv, în 1914 - pentru cl. a 6-a[14].

La 8 septembrie 1914, Arhimandritul Sebastian Veste, a fost hirotonit episcop, devenind Episcop de Kineșma și Vicar al Eparhiei de Kostroma, Rusia. În anul 1917 a fost numit Episcop de Nerehta, apoi, în 1919, devine din nou Episcop de Kineșma. A fost ridicat în treapta de arhiepiscop în anul 1920, devenind Arhiepiscop de Kostroma[15].

După instaurarea puterii bolșevice au urmat arestările și închiderea locașelor sfinte. Arhiepiscopul Sebastian Veste a fost arestat întâi în anul 1919. Era învinuit de faptul că era “redactor al unei reviste teologice”[16]. Din păcate, nu dispunem de mai multă informație.

În primii ani ai puterii bolșevice, în Rusia se declanșează fenomenul “Bisericii vii”, susținută de autoritățile comuniste cu scopul de a diviza Biserica Ortodoxă. Membrii acestei grupări religioase se pronunțau pentru “democratizarea” Bisericii, se abăteau de la Canoanele Bisericești, simplificau slujbele, admiteau căsătoria episcopilor, recăsătoria preoților și a diaconilor văduvi ș.a. Mulți preoți și episcopi erau siliți de autorități să adere la această grupare “reformatoare”. Sub presiunea autorităților, în anul 1923 a fost nevoit să adere la această grupare religioasă și Arhiepiscopul Sebastian Veste. După eliberararea Patriarhului Tihon, în iunie 1923, Arhiepiscopul Sebastian se reîntoarce cu pocăință în sânul Bisericii Canonice, păstrându-și catedra arhiepiscopală de Kostroma. La sfârșitul anului 1923, va mai adera pentru o perioadă scurtă de timp la gruparea religioasă “Biserica vie”, după care va fi primit în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, păstrându-și funcția de Arhiepiscop de Kostroma[17].

La 15 august 1923, Arhiepiscopul Sebastian Veste a fost arestat din nou. Era învinuit de propagandă antisovietică. Din cauza lipsei de probe, a fost eliberat la 10 decembrie[18]. La 18 mai 1927 a fost ales membru Sf. Sinod. Potrivit mărturiilor contemporanilor săi, Arhiepiscopul Sebastian Veste “a fost un bun orator și monah desăvârșit”[19].

În anul 1929 a fost arestat din nou. Încerca-se să ia apărarea unui grup mare de preoți din Kostroma, arestați de organele GPU, în luna octombrie 1929. Motiv pentru care a fost silit să părăsească orașul Kostroma. Ultimii ani de viață i-a petrecut în orașul Kineșma. Trece la Domnul la 8 decembrie 1929 și este îmormântat lângă altarul catedralei din Kineșma[20]. Potrivit altor surse, Arhiepiscopul Sebastian Veste, aflându-se în orașul Kineșma, a fost condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată în anul 1934[21].

                                      

                                          Protoiereu Ioan Lisnic          

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 14, d. 7, f. 184
[2] Костромские архиереи XX века, Sursa: http://kostroma-eparhiy.narod.ru/history/history_2.htm, consultat 4.10.2016,ora 12.50
[3] KEB, nr. 8, 1896, p. 185
[4] Костромские архиереи XX века
[5] KEB, nr. 5, 1897, p. 71
[6] ANRM, F. 208, inv. 6, d. 1376, f. 28
[7] П. А. Лотоцкiй, Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.) , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 101
[8] Биографический словарь выпускников Киевской Духовной Академии, 1819-1920-е гг, Том I,  Исдательский отдел Украинской Православной Церкви, Киев, 2014 , p. 256
[9] Ibidem
[10] I.М. Пархомовичъ, Духовно-учебныя заведенiя Кишеневской Епархiи, 1813-1913 г.г. , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 122
[11] Записки Императорскaго Одесскaго Общества Исторiи и Древностей, Vol. XXVI-XXVII, 1906-1907
[12] Kишиневскiя епархiалыня Вьдомости (KEB), nr. 45-47, 1909; nr. 5-7, 9-10, 1910
[13] I.М. Пархомовичъ, op. cit.
[14] Биографический словарь выпускников Киевской Духовной Академии
[15] Акты Святейшего Патриарха Тихона и позднейшие документы, Православный Свято - Тихоновский Богословский Институт, Москва, 1994, p. 889
[16] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века,
Sursa: http://www.pstbi.ccas.ru/bin/db.exe/spc_1_foto/koi/nm/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6XbuFdO8UsS8cc8oU868ZsS8c66DUe8Cis8Wd66WWc8qiceXb8E* , consultat 4.10.2016, ora 13.10
[17] Костромские архиереи XX века
[18] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века
[19] Севастиан (Вести), Sursa: http://amurburger.in.ua/item/3170-1453518459, consultat, 4.10.2016, ora 16.20
[20] Ibidem
[21] Костромские архиереи XX века

Arhimandrit Sebastian Veste

Pagină din Revista Societății Imperiale 

de Istorie și Antichități din Odesa

Arhiepiscopul Sebastian Veste

în mijlocul unui grup de călugărițe

"Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletul robului Tău...",

inscripție de pe mormântul Arhiepiscopului Sebastian Veste

Preotul Martir Petru Focșăneanu – ctitor al bisericii din Țâplițești, jud. Bălți

Preotul Martir Petru Focșăneanu –
ctitor al bisericii din Țâplițești, jud. Bălți

Preotul Martir Petru Focșăneanu s-a născut la 18 aprilie 1914 în com. Podu Turcului, jud. Bacău. A urmat școala primară din sat, apoi Seminarul Teologic din Galați, continuându-și studiile la cel din Roman, studiind și doi ani la Facultatea de Teologie din București. Întrerupe studiile din cauza stării materiale precare: “din lipse de mijloace”[1]. A fost hirotonit preot de către P.S. Visarion, Episcopul Hotinului (1923-1935) în anul 1935, pe seama parohiei nebugetare Țâplițești, jud Bălți[2].

Piatra de temelie a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din satul Țâplițești, com. Alexandreni, jud. Bălți, fusese sfințită încă în anul 1934. Devizul de cheltuieli pentru construcția bisericii era de 1 376 293 lei[3]. Ridicarea cestui sfânt locaș a fost posibilă datorită ajutorului din partea diferitor instituții, a credincioșilor și prin osteneala părintelui paroh Petru Focșăneanu. Construcția bisericii s-a efectuat cu mari greutăți din cauza lipsei mijloacelor financiare, până în anul 1938. Pentru finisarea lucrărilor de construcție, prin contribuția publică se aduna-se suma de 150 000 lei. Datorită insistenței preotului paroh și a consiliului parohial, la ședința Consiliului eparhial de la 1 aprilie 1938, s-a aprobat cererea de a acorda un ajutor pentru terminarea construcției bisericii din Țâplițești. Se aproba-se ca din bugetul eparhial să se aloce un ajutor în sumă de 10 000 lei[4]. După terminarea lucrărilor de construcție și amenajare, biserica a fost târnosită în toamna aceluiași an.

Părintele Petru Focșăneanu a desfășurat o activitate pastorală și misionară, atât în parohie, cât și în cadrul cercurilor pastorale din care făcea parte parohia Țâplițești. A fost prezent la sfințirea și inaugurarea școlii din târgul Alexandreni, care a avut loc la 30 septembrie 1937. La acest eveniment au participat preoții și cântăreții cercului pastoral Sf. Treime  din protopopia I Bălți, d-nul prefect al județului Emilian Catelli, autoritățile școlare județene, populația din Alexandreni și din satele învecinate. După sfințirea localului școlii au luat cuvântul d-nul Ungureanu, directorul școlii locale, prefectul județului și alți invitați. În cuvântarea sa, preotul Petru Focșăneanu, parohul bisericii din Țâplițești a vorbit despre conlucrare dintre biserică și școală, la care d-nul Morariu, directorul școlii din Țâplești și președintele Cercului cultural al învățătorilor, a menționat despre unirea strânsă dintre corpul didactic și cler[5].

În luna februarie a anului 1940, în parohiile protopoiatului I Bălți au fost organizate de către preoții din parohii, împreună cu preoții misionari, șezători culturale misionare la care au fost demonstrate filme religioase și naționale. Astfel de ședințe au avut loc în parohia Țâplești la 6 februarie, la Țâplițești- 7 februarie, Heciul Vechi- 8 februarie, Elizaveta- 9 februarie, Heciul Nou- 10 februarie. Ședințele șezătorișlor se țineau în sălile mari ale școlilor, iar unde se adunau prea mulți creștini, filmele erau proiectate afară pe peretele școlii[6].

La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia. Împreună cu autoritățile civile și militare s-au retras peste Prut și 486 preoți din Basarabia, dintre care 237 erau din cadrul Episcopiei Hotinului. Din cele 166 parohii din jud. Bălți s-au refugiat 94 de preoți[7]. Părintele Petru Focșăneanu împreună cu presbitera Melania și fiica lor, au fost nevoiți să se refugieze și ei. Preoții rămași au fost obligați de către autoritățile sovietice să plătească impozite exagerate, alții supuși represiunilor prin arestări, deportări în Siberia, fiind siliți să îndeplinească diferite munci degradante, umiliți, bătuți și chiar omorâți. În acea perioadă au fost distruse și multe biserici.

În timpul refugiului, părintele Petru Focșeneanu a slujit la Biserica “Sf. Gheorghe”–Vechi din Ploiești, apoi în satele Sârbi și Dănceni, în parohia Podu Turcului. Dacă la Ploiești era considerat de mulți un refugiat, nici în apropierea satului natal nu se simțea ca acasă. Din aceste motive părintele avea să scrie: “Simt că am început o casă și nu am ajuns să o termin. De aceea, nu îmi doresc nimic decât să slujesc din nou în biserica din Alexandreni”[8].

După eliberarea Basarabiei, viața religioasă a revenit la normal. Preoții refugiați s-au întors la parohiile lor pentru a relua activitatea pastorală. Părintele Petru Focșăneanu a mai slujit în biserica din Țâplițești (com. Alexandreni) până în octombrie 1943. A fost numit preot militar și trimis pe frontul de est, alături de Divizia I-a Vânători de Munte. Ajunge în Crimeea, la Simferopol, apoi pe frontul din regiunea Iași, iar după 23 august 1944, pe cel din Transilvania[9]. După lăsarea la vatră a slujit la parohia Bordeni , jud. Prahova, Podu Turcului, apoi la Nistorești, jud. Vâlcea[10].  

În luna mai 1948, părintele Petru Focșăneanu a fost arestat. Era învinuit de “activitate politică legionară” și socotit “om de încredere” a Mitropolitului Visarion Puiu, declarant de comuniști ca “criminal de război”.Cum că, ar fi activat în trecut în calitate de “curier principal dintre organizația legionară județeană Bălți și Comitetul Central al partidului legionar București”, ș.a. În răspuns, părintele a respins toate acuzațiile, afirmând cu tărie: “Nu am făcut niciodată nici un fel de politică, socotind în concepția mea politica o înjosire pentru tagma preoțească”. Și “nu este adevărat că aș fi făcut politică legionară, nici nu am simpatizat vreodată cu această mișcare și nici nu m-am manifestat vreodată sub orice formă pentru această mișcare”[11]. Din cauza lipsei de probe a fost eliberat. Este arestat din nou, încearcă să evadeze, dar este prins și supus anchetei. În urma semnării unor angajamente a fost eliberat[12].

Ultima parohie a părintelui Petru Focșăneanu a fost localitatea Nistorești, jud. Vâlcea. Aici părintele a fost implicat în activitatea grupurilor de rezistență anticomuniste din Munții Vrancei, motiv pentru care a fost arestat în luna august 1950 și judecat de către Tribunalul Militar Galați, la 10 ani de închisoare cu confiscarea averii. A fost întemnițat în penitenciarul Gherla, în urma schinjuirilor la care a fost supus, la vârsta de doar numai 39 ani părintele trece la Domnul, la 17 iunie 1953[13].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, p.239, 244
[2] Ibidem; Rev. Episcopia Hotinului, nr. 23-24, 1936, p. 938
[3] Const. N.Tomescu, 10 ani de la reînființarea Episcopiei Hotinului, București, 1934, p.151, 155
[4] Rev. Episcopia Hotinului, nr. 10, 1938, p. 142
[5]Idem, nr.22, 1937,p.432
[6]Idem, nr.5,1940, p. 57
[7]ANRM, F.1217, d.1049, f.2
[8] Preotul – martir Petre Focșăneanu, Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/04/23/tache-rodas-pr-petre-focsaneanu-lumea-credintei-inchisorile-comuniste-pasti-inviere-batjocura-umilire-batai-schilodire-reeducare-tortura-turcanu-pitesti-gherla/, consultat la 22.11.2016, ora 17.20
[9] Ibidem
[10] Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist
[11] Ibidem
[12] Roxana Dragoș, Mucenic al Regimului comunist: Părintele Petre Focșăneanu, Ziarul Argeșul Ortodox, 14-20 iunie 2007, p. 3
[13] Gherla, cimitirul fără cruci, Sursa: http://www.paginiromanesti.ca/2009/02/15/gherla-cimitirul-fara-cruci/, consultat la 22.11.2016, ora 16.50

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" 

din s. Țâplițești, com Alexandreni, jud. Bălți

Preoți basarabeni în temnițele comuniste – frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco

Preoți basarabeni în temnițele comuniste –
frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco

Frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco, originari din satul Izbiște, jud. Orhei, au fost persecutați de către autoritățile regimului comunist în timpul prigoanei împotriva credinței. Părintele Gheorghe Babcenco, preot într-o parohie din regiunea Reazan, fosta RSSF Rusă a fost judecat de către troica NKVD și condamnat la moarte prin împușcare. Fratele său, părintele Boris Babcenco – Răduleanu, aflat în România, a fost judecat și condamnat la ani grei de temniță.

Tatăl preoților Gheorghe și Boris, preotul Grigore Babcenco, s-a născut în anul 1866[1] în familia diaconului cântăreț Cosma Babcenco din satul Glavan, jud. Akerman. Timp de 33 de ani a fost cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Izbiște, jud. Orhei, fiind numit în această funcție la 8 aprilie 1885[2]. În anul 1892 a primit binecuvântare de a purta stihar, iar la 27 octombrie 1910 a fost hirotonit în treapta de diacon[3], slujind în funcția de cântăreț până în anul 1918.

Împreună cu soția sa, Ana, au avut 12 copii[4]. Patru dintre fiii lor au fost slujitori ai Bisericii: preoții Gheorghe și Boris, diaconul Constantin, născut la 8 aprilie 1887[5] -cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din Chișinău[6] și Ioan, născut la 9 aprilie 1889[7] - cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Pânzăreni, jud. Bălți[8].

În anul 1918, părintele diacon Grigore Babcenco a fost hirotonit în treapta de preot[9] pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Mihuleni, jud. Orhei. La 15 septembrie 1921 a fost transferat la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din localitatea Trifești, același județ[10]. Trece la Domnul la 3 iunie 1923[11].

Preotul Gheorghe Babcenco s-a născut la 24 aprilie 1898, fiind al 7-lea copil din familia lui Grigore și Ana Babcenco. Tatăl său era cântăreț la biserica din satul Izbiște, jud. Orhei. A fost botezat la 14 mai în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Izbiște, jud. Orhei de către preotul Andrei Madan, nași de botez fiind proprietarul din Chișinău, Ioan Starânschi, care locuia în acea perioadă în s. Izbiște, fiica lui Vasile Marcoci, Maria și soția decedatului învățător Ierotei Iacovenco, Elisaveta[12].

A urmat studiile la școala parohială din localitate și în perioada anilor 1909-1913 a învățat la Școala spirituală din Chișinău[13].

După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot. A fost paroh al Bisericii “Întâmpinarea Domnului” din localitatea Tioploe, r-nul Voskresensk, regiunea Reazan, fosta RSSF Rusă[14].

La 29 decembrie 1937, părintele Gheorghe Babcenco a fost arestat, fiind învinuit de “agitație contrarevoluționară”. A fost judecat de către troika NKVD din regiunea Moscova, fiind condamnat la pedeapsa capitală prin împușcare[15]. Sentința de judecată a fost executată pe poligonul Butovski, aflat lângă orășelul Butovo, regiunea Moscova, la 17 februarie 1938[16].

În timpul represiunilor staliniste pe poligonul de lângă or. Butovo au fost executați zeci de mii de condamnați. Numai în perioada august 1937 – octombrie 1938 au fost împușcați și înhumați în tranșeie săpate cu ajutorul excavatoarelor – 20 765 oameni. Pe poligonul Butovski au fost martirizați și peste 700 de preoți[17].

La 21 iulie 1989, părintele Gheorghe Babcenco a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Moscova[18].

Preotul Boris Babcenco – Răduleanu s-a născut la 2 octombrie 1905, fiind al 11-lea copil din familia lui Grigore și Ana Babcenco. Tatăl său era cântăreț la biserica din satul Izbiște, jud. Orhei. A fost botezat la 20 octombrie în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Izbiște, jud. Orhei de către preotul Antonie Gemăneanu, nași de botez fiind fiica proprietarului din Chișinău, Ioan Starânschi, Vera și felcerul Dimitrie Duca[19].

A urmat studiile școlii primare la Mănăstirea Curchi, Seminarul Teologic din Chișinău, Facultatea de Teologie și Filosofie din Cernăuți și studii de specializare la Sorbona și Oxford[20]. A fost hirotonit preot la 7 februarie 1932 pe seama Bisericii “Sf. Nicolae” din Răduleni, jud. Soroca. Dela acest sat, mai târziu, părintele Boris și-a schimbat numele, devenind Babcenco-Răduleanu.  În anul 1936 a fost numit slujitor la Catedrala “Sf. Nicolae” din Bălți[21].

A activat pe tărâm publicistic, devenind colaborator la mai multe reviste, printre care și cele editate în Eparhia Hotinului: Credința Noastră, Foaie Duminicală și Însemnări Creștine[22]. La revista Însemnări Creștine, părintele Boris Babcenco-Răduleanu, îndeplinea funcția de secretar de redacție[23]. După reîntoarcerea din refugiu a colaborat și la revista Biserica Basarabeană, Organul Eparhiei Hotinului, începând cu primul număr al revistei care a apărut în aprilie 1942. A fost ales Președinte al asociației clerului Eparhiei Hotinului[24].

După retragerea trupelor sovietice în vara anului 1941, vechea catedrală “Sf. Nicolae” din Bălți, în urma bombardamentelor, avea acoperișul distrus[25], biserica avea nevoie de o restaurare capitală. Pentru restaurarea sfântului locaș și reparația acoperișului, părintele paroh, preotul Boris Babcenco-Răduleanu, a înaintat mai multe demersuri pe adresa episcopiei și a primăriei orașului Bălți. Astfel, a fost aprobată cererea, eliberându-se pentru Biserica “Sf. Nicolae” 300 foi de tablă[26]. Pentru  Biserica “Sf. Nicolae” din Bălți s-au mai eliberat de la depozitele comunale, sticlă pentru geamuri, gips, ulei fiert și cretă pentru pregătirea chitului și 80 m grilaj de fier[27].

Sfințirea bisericii a avut loc la 27 decembrie 1942. Slujba sfințirii a fost oficiată de către P.S. Episcop Partenie, Locotenent (locțiitor) al Episcopiei Hotinului, înconjurat de un impunător sobor de preoți. La acestă solemnitate au participat prefectul județului, primarul orașului și foarte mulți credincioși. După oficierea sfintei slujbe a vorbit părintele paroh, arătând că pentru restaurarea bisericii au fost necesare fonduri în valoare de 6 milioane lei, care au fost strânse în bani și materiale prin participarea enoriașilor, ajutorul primit de la Guvernământul Basarabiei, autoritățile militare și de la primăria orașului Bălți. Preotul paroh, părintele Boris Babcenco-Răduleanu, i-a mulțumit P.S. Episcop Partenie pentru bunăvoința sa de a lua parte la această solemnitate, cerând binecuvântare pentru toți ctitorii care au contribuit la restaurarea și împodobirea sfântului locaș[28].  

În perioada anilor 1943-1944 părintele Boris a fost numit preot militar în linia I pe front. După ocuparea Basarabiei se refugiază a doua oară în România, slujind la Catedrala din Lugoș, apoi la parohia Chitila, aproape de București. De aici, părintele a fost transferat forțat cu domiciliul obligatoriu în jud. Ilfov, la parohia Slobozia Moara[29].

La 14 martie 1960, părintele Boris Babcenco-Răduleanu, a fost arestat de Securitate, fiind arestați și copii lui, Galina și Mihai Răduleanu. A fost condamnat la 10 ani de temniță și încă 15 ani pentru articolele scrise până în 1944, împotriva regimului comunist[30]. În cele din urmă a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, petrecând anii de detenție în penitenciarele din Jilava și Aiud[31].

A fost eliberat în urma grațieirii deținuților politici din 1964. Și-a continuat activitatea pastorală în jud. Ialomița, la parohia Roșiori. A scris mai multe cărți, de predici și de învățătură ziditoare de suflet, a tradus și câteva cărți din limba rusă. Trece în lumea celor drepți la 19 decembrie 1990[32].

                              Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, Chișinău, 1922, p. 160

[2] Кишиневскiа Епархiальныя  Въедомости  ( în continuare  KEB), еженедъльное  изданie, nr.9, 1885, p. 106

[3] Idem, nr. 44, 1910, p. 394

[4] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 600, f. 21

[5] Idem, d. 299, f. 1119

[6] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, Tipografia Eparhială Cartea Românească, Chișinău, 1930, p. 39

[7] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 304, f. 146

[8] Episcopia Hotimului, Anuar, Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, Chișinău, 1930, p. 30

[9] Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, 1922, p. 160

[10] Rev. Luminătorul, nr. 10, 1921, p. 3

[11] Idem, nr. 14, 1923, p. 4

[12] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 456, f. 249

[13] KEB, nr. 28, 1910, p. 254; nr. 28, 1913, p. 291

[14] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века, sursa: http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/nkws.exe/docum/ans/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6Xbu-c85bdOqefW01dOvUcuWd66DUe8CisCmZceXb**  , consultat, 8.11.2016, ora 16.20  

[15] Репрессированная Россия, Книга Памяти, sursa :  http://rosagr.natm.ru/card.php?person=129830,  consultat 6.11.2016, ora 17.50

[16] Ibidem

[17] Бутовский полигон, sursa: http://rusk.ru/st.php?idar=21961 , consultat 6.11.2016, ora 19.10

[18] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века

[19] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 478, f. 17

[20] Augustin Păunoiu, “Aceasta ar trebui să redescopere fiecare: datoria lui” (Dialog cu medicul Galina Răduleanu, fiica preotului Boris Răduleanu), Ziarul Lumina, 16 iulie 2014

[21] Portrete din temnitele comuniste : Preotul Boris Raduleanu , sursa: http://corortodox.blogspot.md/2010/12/portrete-din-temnitele-comuniste.html , consultat, 8.11.2016, ora 18.10

[22] Ibidem

[23] Rev. Însemnări Creștine, nr. 1-4, 1939, p. 1 – nr. 3-4, 1940, p. 96

[24] Rev. Biserica Basarabeană, nr. 1, 1942, p. 52

[25] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite, Ed. GEEA, București, 1993, p. 55

[26] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 1047, f. 33

[27] Idem, f. 35-38, 53

[28] Biserica Basarabeană, nr. 7, 1942, p. 439-440

[29] Augustin Păunoiu, op. cit.

[30] Portrete din temnitele comuniste : Preotul Boris Raduleanu

[31] 19 decembrie 1990 – A trecut la cele veșnice în București, preot Boris Răduleanu, sursa : http://basilica.ro/19-decembrie-1990-a-trecut-la-cele-vesnice-in-bucuresti-preot-boris-raduleanu/ , consultat 6.11.2016, ora 20,40

[32] Ibidem